07 sept. Cât de mult îi ajutăm pe ceilalți ca să ne ajutăm pe noi?

Depinde. Este răspunsul pe care pariez.:) Depinde de structura temperamentală a fiecăruia dintre noi, de mediul în care ne-am dezvoltat, de cel în care trăim, de interacțiunea dintre toate acestea…Știu,  nu e un răspuns din cale-afară de lămuritor. Preferăm certitudinile, or, tocmai asta lipsește din răspunsul pe care-l dau acestei întrebări. Înainte de a trece la definirea termenilor care intervin în argumentarea răspunsului, hai să vedem niște vorbe de duh, deși nu sunt o mare fană a citatelor înșiruite pe te miri unde. Sunt doar o mică parte, căci, n-am nicio rezervă să spun, s-ar putea alcătui o colecție întreagă de cărți doar cu vorbele rostite pe această temă. Mă rog, sau umple un număr impresionant de pereți de facebook. 🙂

Albert Einstein nu mai are nevoie de nicio prezentare. “Doar o viață trăită pentru ceilalți este o viață care merită.”

În aceeași notă, “Unul dintre secretele vieții este că tot ceea ce merită cu adevărat să faci este ceea ce faci pentru alții”. Lewis Carroll. Multe a mai făcut/fost/scris el, dar cei mai mulți dintre noi l-am “aflat” odată cu “Alice în Țara Minunilor”.

“Când te dăruiești, primești mai mult decât dai.” Antoine de Saint-Exupery. Nu se poate să nu vă placă Micul Prinț sau Citadela. 🙂

Hai, acum mai pe soft, așa: “Trăiește doar pentru tine și vei trăi degeaba. Trăiește pentru alții și vei câștiga încă o viață. “ Bob Marley

Una dintre cele mai remarcabile figuri ale activismului social a fost Eleanor Roosevelt. Cum ar veni, a pus noblețe și rost în cei 12 ani pe care i-a petrecut în poziția de Primă Doamnă a Americii, apoi a continuat să-și dedice viața unui crez. Chapeau bas!  

“Atâta timp cât obții mai multă bucurie din a-i face pe ceilalți să se bucure, ar trebui să fie foarte avantajos să te gândești la fericirea pe care o poți da.” 

Martin Luther King Jr., cunoscut luptător pentru drepturile civile…”I Have a Dream” sau unul dintre cele mai bune discursuri ținute vreodată…Dacă nu l-ați ascultat deja, ar fi păcat să n-o faceți acum.  

“Fiecare om trebuie să decidă dacă va păși pe calea luminoasă a altruismului creator ori în intunecimea egoismului distructiv.”

Ultima, dar nu cea din urmă, este Maica Tereza. Am lăsat-o special la final acestor citate pentru că este, probabil, cel mai cunoscut exemplu de altruism. De care tip de altruism nici măcar nu mai contează. Rămân doar faptele sale, iar dacă fiecare dintre noi am reuși măcar o infimă parte din ce a făcut Sfânta Tereza de Calcutta, așa cum a fost canonizată de Biserica Catolică, lumea ar deveni un loc semnificativ mai bun. 

Între vorbe și fapte, la noi, muritorii de rând, se cască adesea hăul. Dar dacă-i citim vorbele și rămânem cu ele în minte, posibil ca hăul să devină o biată groapă. Tot ar fi ceva, sunt sigură…

“Una dintre cele mai mari suferințe este să nu însemni nimic pentru nimeni”.

“Nu toată lumea pate face lucruri mărețe. Dar putem face lucruri mici, cu multă dragoste.”  

“Dacă judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubești.”

Și un pic de curaj de la cineva care a trecut pragul până la care cei mai mulți dintre noi îndrăznim să pășim: 

“Am aflat paradoxul: că dacă iubești până suferi, acolo nu mai e suferință, doar mai multă dragoste.” 

Chiar și unul dintre cei mai puternici oameni e, până la urmă, tot om. Doar că e unul înzestrat cu mult mai mult curaj adevărat decât noi, ceilalți:

“Știu că Dumnezeu nu-mi va da nimic din ce nu pot duce. Doar că uneori aș fi vrut să nu fi avut atât de multă încredere în mine.”

Și, ca un bun citat de încheiere pentru această colecție, l-am ales pe acesta, tot al Maicii Tereza: 

“Dacă nu mai avem liniște, este pentru că am uitat că ne aparținem unii altora.”  

Așadar, tema a preocupat oameni din cele mai diverse domenii. Sunt “biblioteci” întregi scrise în marginea acestui subiect. Cu toate acestea, dacă ai fost vreo clipă curios să afli “ce înseamnă să fii bun”, să vezi cum se schimbă în bine starea ta, e posibil să te fi trezit cu nasul în asfalt uneori. Înseamnă asta că au vândut iluzii cei de mai sus? Cu siguranță, nu…Doar că lucrurile sunt puțin nuanțate, ca mai toate cele ce țin de viețile noastre. Cel mai probabil, nu ai nimerit raportul corect între a te orienta spre ceilalți și a te uita spre propria persoană. Un lucru e cert: e greu să-i ajuți pe alții dacă tu însuți nu mai ai putere. Nu e o întâmplare că în instrucțiunile pe care le dau însoțitorii de bord înainte de decolarea unui avion spun că “în cazul puțin probabil al depresurizării avionului”, adulții trebuie să-și pună mai întâi  măștile de oxigen, abia apoi să le pună copiilor. 

Altruism, empatie, narcisism

Ca să înțelegem cu toții cam același lucru, cred că e important să definim puțin termenii care intervin în acest subiect: altruism, empatie,narcisism. Evident, o să prefer perspectiva psihologică, fiindcă cercetările invocate vin din acest domeniu. 

Din perspectivă psihologică, altruismul reprezintă manifestarea unui comportament ce aduce beneficii unui individ și un cost pentru persoana altrusită. Cel mai comun exemplu este atunci când renunțăm la masa noastră și o cedăm cuiva înfometat. Altruismul se construiește pe empatie, adică pe capacitatea unei persoane de a înțelege felul cum gândește o altă persoană, sentimentele și punctul de vedere al celuilalt. Cum se face asta? Încerci să îți imaginezi că ești în locul celuilalt, pentru a înțelege ce simte și ce trăiește. 

Empatia sau capacitatea de a te pune în papucii celuilalt este o trăsătură care variază de la persoană, de la cultură la cultură și de la țară la țară. Pare o afirmație evidentă, însă nu se întâmplă mereu ca studiile să confirme ceea ce nouă ni se pare un adevăr.  A fost însă confirmată de studiul Sarei Konrath, doctor în psihologie PhD. Studiul, cel mai mare făcut vreodată pe această trăsătură, cuprinde 63 de țări, pe un eșantion de peste 100 de mii de oameni. Ea și-a pornit cercetarea de la narcisism, trăsătura aflată la celălalt capăt al spectrului, după ce a constat creșterea acestuia în rândul studenților din colegiile americane, începând de la sfârșitul anilor 70. A vrut, de asemenea, să vadă dacă, pe măsura ce narcisismul a crescut, empatia a scăzut. 

Narcisismul reprezintă o trăsătură de personalitate, care, în forma accentuată, devine tulburare de personalitate. 

Conform DSM, unul dintre manualele care clasifică tulburările mentale, tulburarea de personalitate narcisică este “un patern marcant de grandiozitate în fantezii sau în comportament, nevoia de admirație, lipsa de empatie, începând cu perioada adulta timpurie si prezenta intr-o varietate de contexte, dupa cum este indicat in cinci (sau mai multe) din următoarele:

• Are un simț grandios al importanței sale (de exemplu, exagerează realizările și talentele, se așteaptă să fie recunoscut ca superior)
• Este preocupat cu fantezii de succes nelimitat, putere, strălucire, frumusețe sau iubire ideală
• Crede că el este „special” și unic și nu poate fi ințeles sau asociat decât cu alți oameni (sau instituții) speciale
• Pretinde admirație excesivă
• Are sentimentul că totul i se cuvine, adică are așteptări nerealiste cu privire la un tratament deosebit de favorabil sau ințelegere imediată a așteptărilor lui/ei
• Este un exploatator al celorlalți, adică profită de pe urma celorlalți pentru a-și atinge obiectivele
• Lipsa de empatie. Nu dorește sș recunoască sau sș se identifice cu sentimentele și nevoile celorlalti
• Este adesea invidios pe ceilalți sau crede ca ceilalți sunt invidiosi pe el/ea
• Arată comportamente sau atitudini arogante, trufașe” (DSM-IV-TR, 2000, p. 717)

Narcisicii activeaza un sine fals, grandios, se percep ca fiind perfecți și resping sentimentele de vulnerabilitate. În aceste condiții,  dezvoltarea lor este blocată. Dacă narcisismul este o etapă normală a dezvoltării în copilărie, devine o tulburare când se manifestă dincolo de pubertate. Tendința narcisicilor este de a-i folosi pe ceilalți oameni.

Ce anume îi motivează pe oamenii care oferă ajutor, fără a se aștepta să primească ceva în schimb? 

Există o încercare de explicare evoluționistă a altruismului – selecția de rudenie – însă aceasta nu acoperă momentan tabloul complet al comportamentelor altruiste. 

Concluziile Sarei Konrath, după prelucrarea datelor și corelarea cu studii anterioare, arată că, îndiferent de vârstă, o empatie ridicată este asociată cu mai multă dăruire și ajutor. În țările cu empatie mare, sunt numeroase acțiunile de voluntariat și ajutor. Nu au fost găsite tipare de distribuție pe reguiuni de pe glob. Pe primele 10 locuri se află țări de pe mai toate continentele. Ecuador, Arabia Saudită, Peru, Danemarca, Emiratele Arabe Unite, Coreea de Sud, SUA, Taiwan, Costa Rica, Kuwait. Dacă cercetătoarea reclama creșterea narcisismului în rândul studenților americani, iar SUA e pe locul 7 în clasamentul empatiei, mă întreb cam cum arată acesta în România. În privința empatiei, ocupăm locul 54. E pe la coada clasamentului. 🙂 

https://www.livescience.com/56542-most-empathetic-countries.html

Culturile individualiste obțin scoruri mici pe empatie. În aceste culturi, individul se vedea ca parte distinctă și separată față de alții, având ca prioritate să-și scoată în evidență unicitatea, să-și pună în valoare exprimarea sinelui, ceea ce deteriorează dorința sau abilitatea de a simți compasiune pentru alții.

Studiile recente sugerează că oamenii se comportă altruist din cauza unei recompense emoționale. Un studiu interesant e cel făcut de Aknin și colegii săi (2015), într-o comunitate rurală din Vanuatu. Cercetătorii le-au împărțit copiilor dulciuri, un produs greu accesibil micuților de pe insula din Pacific, deci foarte valoros. Apoi le-au dat copiilor alte bomboane și le-au cerut să le dea, la rândul lor, unei păpuși. În timpul acestor acțiuni, copiii au fost filmați, iar expresiile lor faciale studiate au fost de fericire. 

Același experiment a fost replicat pe copii din Canada, unde dulciurile, fiind la discreție, nu sunt atât de valoaroase pentru cei mici, dar, de data aceasta, copiii nu au fost la fel de entuziasmați. Întrucât în ambele situații copiii au interacționat cu păpușa, concluzia oamenilor de știință  În ambele cazuri, copii au interacționat cu păpudulciurile nu sunt la fel de valorizate), pentru că accesul este ușor la ele, copiii din Vanuatu au părut mai fericiți când au dat bomboana păpușii (produs valoros), decât copii canadieni, pentru care bomboana nu valora prea mult. Concluzia lor este că altruismul are evidente beneficii emoționale. 

Sunt sau nu capabili oamenii de altruism psihologic? 

A acționa în beneficiul altcuiva, fără egoism, nu este întotdeauna natural, deși mulți psihologi cred că avem o predispoziție genetică pentru empatie. Comportamentul cooperant le-a permis strămoșilor noștri să supraviețuiască vicisitudinilor timpurilor. Însă probabil că cei mai mulți dintre noi realizează că atunci când facem efortul de a da, fără a aștepta reciprocitate, ne simțim mai împliniți și cu mai multă energie.  În cele din urmă 

Psihologul Daniel Batson, care a căutat îndelung răspunsul la întrebarea dacă oamenii sunt capabili de altruism, a identificat mai multe motive ale altruismului: pentru sine, pentru altul, pentru grup și pentru moralitate. El susține că altruismul indus empatic poate fi natural, neegoist. Acesta este generat de dorința empatică de a ajuta pe cineva aflat în suferință, chiar dacă expunerea empatică ar putea fi evitată. Comportamentul de ajutorare este vizibil la oameni în jurul vârsteide doi ani, când copiii sunt capabili să înțeleagă semnalele subtile emoționale. 

Cercetările au evidențiat că oamenii sunt mai dispuși să ajute, dacă recunosc că o persoană este în nevoie și simt o responsabilitate pentru reducerea suferinței persoanei respective. Însă dacă la suferința unei persoane asistă mai mulți martori, responsabilitatea individuală scade, iar probabilitatea de a ajuta urmează același trend (efectul martorului). Cu toate acestea, există oameni cu o ridicată înclinație empatică. O astfel de persoană foarte probabil își va asuma responsabilitatea și va ajuta, fără să țină cont de numărul martorilor.

Voluntariatul are efecte benefice asupra stării subiective de bine, dar și asupra sănătății prezente sau viitoare. Sunt mai multe studii care au constatat acest lucru. Între acestea, unul făcut pe persoane vârstnice a relevat că nivelul de satisfacție și dorința de a trăi erau mai mari, iar depresia, anxietatea și somatizările erau mai scăzute în rândul celor ce fuseseră implicați în proiecte de voluntariat.Voluntariatul și comportamentul de ajutorare au dus chiar la îmbunătățirea stării fizice și la creșterea logevității. 

A avea bunăvoință față de ceilalți și față de sine și a fi conștient de acestea sunt asociate cu creșterea stării subiective de bine, pe care o numim adesea fericire. Concluzia reiese dintr-un alt studiu în care li s-a cerut subiecților să inventarieze, timp de o săptămână, acele situații în care au acționat cu bunăvoință. 

Important de adăugat, studiile care concluzionează că altruismul produce fericire subiectivă au scos la iveală un efect suplimentar: oamenii fericiți sunt binevoitori și calzi. Așadar, relația dintre comportamentul altruist și fericire este bidirecțională. Generozitatea crește liniar de la starea de tristețe la starea de fericire. 

Actele de generozitate îi fac pe oameni să se simtă mai bine cu privire la ei înșiși. Dar este la fel de important ca aceste acte de bunăvoință să fie apreciate de către cei care au beneficiat de ele. Tot studiile arată că gratitudinea merge mână în mână cu bunăvoința și contribuie la starea subiectivă de bine. O concentrare conștientă pe recunoștință duce la reducerea sentimentelor negative, la intensificarea evaluărilor optimiste, a sentimentelor pozitive, disponibilitatea de a oferi suport emoțioal, și la o mai bună calitate a somnului. 

Altruismul patologic

Când însă cererile celorlalți devin copleșitoare, iar aceste cereri duc la o suprainvestire în nevoile celorlalți, toate cele de mai sus se pierd și se înregistrează efecte negative asupra sănătății și stării subiective de bine. Vorbim, în acest caz, de altruismul patologic. Acesta constă în altruismul dus la extrem, o concentrare nesănătoasă spre ceilalți, în detrimentul nevoilor proprii. . Acesta rănește mai degrabă persoana altruistă, iar acțiunile bine intenționate produc mai multă suferință decât bine. Ca efecte ale acestui tip de altruism sunt enumerate dpresia și burnout-ul (epuizarea) și au fost constatate în rândul celor ce lucrează în domeniul îngrijirii, sănătății, programelor filantropice și sociale ineficiente, adunarea și îngrijirea animalelor etc. În aceste cazuri, s-a constata că situația se înrăutățește mai degrabă. Altruismul patologic a fost popularizat în cartea „Patological Altruism”, a autorilor Barbara Oakley, Ariel Knafo, Guruprasad Madhavan și David Sloan Wilson.

Așadar, poți obține o mulțime de avantaje din altruism, cu condiția să stabilești raportul optim pentru tine.