29 sept. Toamna vrajbei noastre sau despre hiperreactivitatea emoțională

“Am tristețe în mine. Am furie în mine. Am inima sfâșiată în mine” spunea cândva una dintre cele mai amuzante vedete de pe continentul nord-american. Ellen DeGeneres, căci despre ea este vorba, a devenit cunoscută ca stand up comediant. Afirmații foarte curajoase, dacă ne raportăm la modul nostru de a ne arăta în fața lumii: semeți, de neînfrânt, mai îndurători decât Prometeu, titanul care, luptându-se cu zeii, a vrut să facă din om un semi-zeu. Între ceea ce arătăm lumii și noi, cei din fața oglinzii, în care ne vine din ce în ce mai greu să ne privim cu ochii larg deschiși, se va așterne un spațiu tot mai mare, dacă nu avem curajul, adevăratul curaj, de a ne recunoaște ca simpli oameni, cu bune și cu rele, dar capabili și dispuși să schimbăm cu adevărat câte ceva. Mai întâi în noi înșine și abia apoi în jurul nostru.  

Citesc, de un timp, cu mare curiozitate, citatele distribuite pe rețelele de socializare. Dacă reușești să faci abstracție de multe dintre “dialogurile” online sau față către față, te trezești în paradis. Un val de înțelepciune și blândețe pare să fi lovit planeta. La polul opus, dacă “uiți” de citate, pare c-ai aterizat cu un picior în iad. Până la un punct, jocul aceste e destul de amuzant. Parol! 

Dincolo de joc, însă, apar inevitabil întrebările. De ce vrem să părem/fim într-un fel, dar când e să trecem la fapte, felul în care ne comportăm e la capătul opus? Nu am învățat noi oare că gândul devine cuvânt, iar cuvântul devine faptă?!:)) “În faptă lumea-i visul sufletului nostru” a gândit Mihai Eminescu…Mă cutremur dacă poetul național are dreptate…

O introducere poate un pic cam lungă pentru subiectul pe care intenționez să-l abordez și inspirat de încrâncenarea ultimelor săptămâni. De altfel, un bun pretext pentru a vorbi despre o problemă importantă, dar ignorată sau prea puțin cunoscută: și anume, deficiența de reglare emoțională. 

Da, nu am ales întâmplător, pentru începutul acesti text, un citat al unei femei care a avut curajul să-și trăiască, asumat, viața altfel decât noi, ceilalți.  

Acestea fiind spuse, să trecem la subiect. 

De ce reacționăm disporporționat? 

Specialiștii spun că atunci când reacționăm exagerat din punct de vedere emoțional la provocările de mediu și interpersonale, avem de-a face cu o dereglare emoțională. Manifestările includ izbucniri de furie, țipete, acuzații, comportamente pasiv-agresive din care decurg conflictul și haosul, eforturi intense de a evita abandonul real sau perceput. Se întâmplă atunci când nu reușim să ne ținem în frâu emoțiile neplăcute. Deznodământul sunt relațiile interpersonale încordate.  

Chiar dacă nu suntem mereu conștienți de asta, ne modulăm constant răspunsul la lumea care ne înconjoară. Interacțiunile sociale, experiențele și gândurile ne pot provoca reacții emoționale precum tristețe, furie sau șoc. Emoțiile neplăcute fac parte din condiția omului. A le gestiona e una dintre “temele” pe care trebuie să le facem zi cu zi, atâta timp cât, momentan, e imposibil să nu ne confruntăm cu stres, dispute, frustrare sau suferință. Orice individ este expus, în mod repetat, la evenimente și interacțiuni precum conflictele în relații, abandon sau critică. În astfel de situații, reglarea emoțională e cea care ne ajută să ne controlăm reacțiile și să ne exprimăm emoțiilor într-o manieră sănătoasă, acceptabilă social.

În aceste condiții, o preocupare sporită pentru îmbunătățirea abilităților de reglare emoțională poate face diferența între tine și cel care nu-și poate opri o înjurătură sau un pumn acolo unde mai înțelept ar fi fost să meargă mai departe fără o ripostă de acest fel, cel care abuzează de substanțe atunci când îl copleșește angoasa sau, mai soft, nu poate rezista unei prăjituri în plus când e la dietă. În toate aceste cazuri vorbim de un deficit de reglare emoțională. 

Din capul locului, spun că nu mă conving prea mult comparațiile unu la unu cu strămoșii noștri. Atâta timp cât numărul de stimuli exteriori a crescut substanțial, a vedea succes pe toată linia acolo unde țesătura informațională era mult mai rară, mi se pare o strategie care cel mult îți poate adânci senzația de neputința.

Avem nevoie să învățăm mai mult ca în alte timpuri că  – și cum! – putem alege să răspundem la emoțiile neplăcute pe care le trăim. Oamenii cu tulburare de reglare emoțională vor răspunde, cel mai adesea, disproporționat în contextul respectiv. La un astfel de răspuns, efectele sunt negative atât pentru ei înșiși, cât și pentru ceilalți. O izbucnire agresivă ori un comportament autodistructiv pot genera perturbarea mediului. Înainte de a-i judeca pe acești “regi ai dramei”, e bine de știut că fiecare om cu o astfel de problemă are deja de cărat propria suferință. Acest set de manifestări semnifică un puternic conflict de personalitate.

Ce este dereglarea afectivă/emoțională? 

Dereglarea emoțională (hiperreactivitatea emoțională) este incapacitatea – sau o capacitate redusă – de a gestiona intensitatea și durata unor emoții negative precum furia, frica sau tristețea. Cu alte cuvinte, dacă ai o dereglare emoțională, atunci când te confrunți cu o situație supărătoare, vei resimți emoții neplăcute intense, din care îți revii foarte greu, iar efectele acestora se manifestă atât la nivel afectiv, cât și la nivelurile comportamental și fizic. 

Un exemplu simplu: dacă te cerți cu cineva apropiat, chiar și după ce cearta s-a sfârșit, continui să ruminezi mult ceea ce s-a întâmplat. Chiar dacă, la nivel rațional, apreciezi că e momentul să te detașezi, nu poți controla ce simți. Sau poți escalada conflictul mult peste punctul în care e deja dificil sau imposibil să mai repari ceva. În consecință, recurgi la diferite substanțe care să te ajute să te simți ceva mai bine. Mai departe, creezi un stres viitor atât pentru tine, cât și pentru cei din jurul tău.

Cauzele dereglării emoționale nu sunt complet cunoscute. Ce știm până acum este că poate exista o componentă genetică sau o lezare a creierului, dar cercetătorii afirmă că, în majoritatea cazurilor, e vorba despre experiențele traumatice din trecutul celor care se confruntă cu această problemă. 

De ce nu avem toți o reglare emoțională eficientă? 

Dereglarea emoțională este adesea relațională. Poate însemna, așadar, că a fost declanșată de o persoană de contact apropiată: un membru al familiei, copil, iubit, ex-iubit sau oricine altcineva care a avut sau are putere de control asupra individului cu hiperreactivitate afectivă. 

Van Dijke și colegii săi (2013) au arătat că dereglarea emoțională este simptom central în tulburarea de stres post-traumatic, pe care subiecții au dezvoltat-o ca urmare a maltratărilor din copilărie, comise de adulții care i-au îngrijit. Da, abuzurile, fie ele fizice sau emoționale, pot cauza tulburare de stres post-traumatic. Nu, unde lovește părintele nu crește nimic altceva decât suferință. 

De asememea există dovezi importante că dereglarea emoțională, ca urmare a traumei trăite de predecesori, poate fi transmisă de la părinte la copil. În acest fel se transmite, practic, trauma.  Cercetările făcute pe supraviețuitori ai Holocaustului, dar și pe populații aborigene din Canada demonstrează că urmașii părinților supraviețuitori au o predispoziție pentru simptome ale traumei, precum depresia debilitantă, durere inexplicabilă și o vulnerabilitate mare la stres. Detaliile pot fi găsite în studiile făcute de Kellermann în 2001, respectiv de Kirmayer, Tait și Simpson, în 2009.

 Cum explică cercetătorii acest lucru? 

Copiii nu se nasc cu abilități de reglare emoțională. Un nou-născut nu are funcțiile biologice mature atunci când vine pe lume. Practic, din punct de vedere fizic, este incapabil să se liniștească singur de câte ori este supărat. Din această cauză, este imperios necesară o relație adecvată între bebeluș și adultul care îl îngrijește. Pe măsură ce copilul crește, învață deprinderile de reglare emoțională de la părinți sau, mai târziu, de la alți adulți importanți pentru el, cum ar fi rudele apropiate sau profesorii. Doar astfel copilul poate avea o dezvoltare emoțională sănătoasă.

Copiii crescuți în medii sănătoase vor fi învățați să ceară ajutor unui adult. În loc să se simtă speriați sau triști când întâmpină o problemă,  aceștia vor ști că pot primi ajutor și își pot redobândi astfel confortul, că totul e o chestiune temporară. Așa învață un copil să facă față provocărilor emoționale.

La polul opus, copiii crescuți de parinți care se luptă cu o tulburare de stres post-traumatic nu au oportunitatea de a învăța abilitățile de reglare emoțională. Un părinte traumatizat, incapabil să-și controleze propriile sale emoții, este puțin probabil să-și poată ajuta copilul să dobândească abilitățile necesare. În unele cazuri, părintele traumatizat  poate fi depășit de suferința copilului, reacționând cu furie sau teamă la problemele micuțului. Ce va învăța, deci, copilul?!

E important de precizat că, pe termen lung, deficitul de reglare emoțională se asociază cu mai multe tulburări psihice: depresie, tulburare de stres post-traumatic, tulburare de personalitate borderline, abuzul de substanțe.

La polul opus, reglarea emoțională este un proces ce implică inițierea, înhibarea și modularea unei stări mentale sau comportament, ca răspuns la un stimul intern sau extern. Reglarea emoțională înseamnă menținerea gândurilor, comportamentelor și exprimării în limitele sociale acceptabile. 🙂