10 oct. Povestea unor corpuri triste

“Corpul a devenit, mai degrabă, o carcasă în care ne investim imaginația, decât un loc din care ne desfășurăm viața.” Susie Orbach

Am  ajuns recent într-un centru comercial din nordul Capitalei. După ce am terminat cu procedurile de schimbare a unui card expirat, m-am așezat pe una dintre terasele mall-ului, decisă să nu deschid deloc telefonul cât timp zăbovesc acolo, preț de o cafea. Doar să privesc oamenii, să observ cum s-au mai schimbat față de vremurile în care îi priveam mai mult, să fiu atentă la ce îmi transmit expresiile fețelor lor, felul în care se mișcă, cum reacționeză și, da, nu în ultimul rând, felul în care arată. E un exercițiu pe care mi-l propun des, dar rar am ocazia să-l practic metodic, mai mult de câteva minute. Un exercițiu util, mai cu seamă că, tot mai frecvent, ne alcătuim perspectivele confundând lumea reală cu cea a rețelelor sociale. 

Unii ar putea spune că e cam riscant să dezvălui ce am remarcat, fiindcă, nu-i așa, “frumusețea/realitatea stă în ochii privitorului”. 🙂 Am avut asta în minte pe tot parcursul micului meu exercițiu. Și am mai avut ceva în vedere: să observ fără să judec, să înțeleg cât pot din ceea ce văd și să mă joc încercând să găsesc cât mai multe posibile cauze pentru ceea ce observ. Căci da, chiar și pentru un psiholog, e o provocare să rămână doar observator într-un mediu în care fiecare are întotdeauna o părere fermă despre celălalt și mai niciodată despre sine. Neatent fiind, riști să te trezești înghițit de meteahnele mulțimii…

Am descoperit secretul lui Polichinelle: oamenii, deopotrivă femei și bărbați, sunt tot mai gătiți, mai „lucrați”. Sigur, această generalizare are legătură și cu locul exercițiului meu…De aceea l-am și precizat: biserica de pe timpuri, acolo unde lumea mergea frumos îmbrăcată, s-a mutat la mall. 🙂 La bază, motivul cred că a rămas același: comparația cu ceilalți, acum într-o nouă prezentare. Diferența e că mall-ul permite stridența. Cât de bine cu ele sunt, însă, sufletele din spatele acestor chipuri? 

Ne dă niște răspunsuri Susie Orbach, psihoterapeut de orientare psihanalitică, profesor la London School of Economics și la New York School for Social Research. Când spune ce spune, se bazează și pe experiența sa practică.  Asistă, de ani de zile, la dramele pacienților săi cu tulburări ce țin de percepția corporală. Pe lângă susținerea terapeutică a acestora, experiența sa profesională s-a concretizat în articole științifice, ale căror concluzii le-a sintetizat în articole și cărți. Una dintre acestea  – Corpuri. Regândirea legăturii dintre minte și corp – se găsește și la noi.

Corpul a devenit cartea de vizită a acestor timpuri

În ce măsură asta ne aduce însă și starea de bine, una care să nu mai fie la o sumă x distanță între aspectul pe care ni l-a dat natura și experiențele de viață și cel râvnit? Banii par să fie cel mai mic cost. Potrivit lui Orbach, idealul estetic a devenit, pe scară largă, o preocupare care pare să nu mai lase timp și energie pentru prea multe.

Intervențiile plastice nu mai sunt o artă, ci au devenit o formă de supraviețuire emoțională pentru tot mai mulți oameni. 

  Mai nou, afirmă Susie Orbach, atunci când urmele lăsate de trecerea timpului nu pot fi oprite îndeajuns de mult – și nu pot, cel puțin deocamdată – corpul devine o sursă de dezamăgire. Corpul e amenințarea pentru starea de bine, așa cum arată cercetările ei. Din această perspectivă, nu putem decât să eșuăm. 

Corpurile noastre au defecte mai mari sau mai mici, inevitabil. Din observațiile pe care le-a făcut, Susie Orbach a constatat că o corectare a unuia dintre acestea determina percepții deformate și pentru altele. Trăim doar o stare temporare de împăcare după fiecare corecție, apoi obsesia revine. Ca psihoterapeut,  ea spune că soluția nu este fuga de materialitatea corpului, ci confruntarea cu dificultățile pe care corpurile noastre le pun în plan psihic, personal și social.  

Știm deja că o durere, fie ea fizică sau psihică, are rolul de a ne atrage atenția că e cazul să  intervenim. Interacțiunea minte-corp este în ambele sensuri: mintea afectează corpul și corpul afectează mintea. Reglarea vine din această interacțiune. Dar când intervenția asupra corpului devine obsesivă, oare n-ar trebui să ne îndreptăm și asupra minții? 

Corpurile nu mai sunt folosite pentru a produce bunuri. Dar rămân carcasa ce adăpostește mintea și sufletul. Între timp, au devenit exteriorul care ni le modelează pe cele două. 

Cum s-a ajuns aici? 

Susie Orbach inventariază niște cauze: explozia mijloacelor de comunicare în masă, primatul culturii vizuale și, nu în ultimul rând, industria din spate.

Câeva informații interesante ce au reieșit din cercetări:

• sunt necesare 124 de like pentru poza unei persoane ca acea persoană să ajungă să se simtă bine 
• industria înfrumusețării (cosmetică, modă, stil alimentar, chirurgie estetică, farmaceutică estetică, fitness etc) reprezintă o treime din industria siderurgică mondială și se ridică la aproximativ 160 de miliarde de dolari, cu o creștere de un  miliard de dolari pe an. Așadar, e o industrie foarte profitabilă. Fiindcă bătălia este acerbă, promovarea costă pe măsură (cam un sfert din această sumă, adică vreo 40 de miliarde de dolari). Nu e de mirare că a devenit agresivă și eficientă. Costurile sunt plătite de consumatori, iar cele psihice sunt imense. 
• s-a ajuns în punctul în care sunt dezvoltate jocuri pentru copii care includ aplicații de chirurgie plastică
• produsele chimice folosite acum pe scară largă produc modificări ale corpului. De exemplu, când ajunge în habitatul broaștelor, atrazina (o substanță care se pulverizează pe porumb, salată etc) transformă mormolocii în hermafrodiți. Nivelul de testosteron al masculilor scade sub cel al femelelor.                           

Ce-se întâmplă  la nivel psihic?  

Idealurile privind aspectul exterior îi consumă psihic pe indivizi și le distrag atenția de la starea de bine și de la performanțele în alte domenii, precum cel școlar sau profesional. Îndată ce aceste influențe s-au produs la nivel psihic, apar costurile medicale: tulburările dismorfice și de comportament alimentar. 

In schimbul unor profituri enorme, industriile de înfrumusețare distrug sentimentul de sine al unui individ și mijloacele de a se simți în siguranță. Aceste industrii se bazează pe creșterea insecurității corporale și creează teroarea frumuseții: induc, la nivelul credințelor, posibilitatea de replicare individuală a imaginilor pe care le văd. Persoana va ajunge să aspire la un corp care este, adesea, în contradicție cu corpul pe care îl are. Problemele pe care industriile de frumusețe le diagnostichează sunt și cele pe care pretind că le rezolvă. Astfel poate începe un proces de deconstruire și reconstruire a corpului. Soluțiile încântă persoana și sunt greu de refuzat, fiindcă sunt transmise în așa fel încât să îi creeze impresia că ea e cea care dorește să profite de ele.

Psihoterapeutul Susie Orbach a observat că oamenii nu se mai consideră victime ale acestei industrii care are tendința de a-i exploata, ci redefinesc problema: “există ceva în neregulă cu mine, pe care, cu efort  – exercițiu, bani și vigilență – îl pot repara. Stă în puterea mea să perfecționez acele părți defectuoase ale corpului meu.”  

Aceasta reprezintă o tranzacție psihică: “transformăm o parte din noi în ceva deficitar; ulterior, pornim în căutarea psoibilităților de corectare. Acesta este mecanismul psihologic. Refuzăm ideea că am putea fi asaltați de industria de frumusețe, considerând orice sugestie în acest sens ca pe un afront la adresa inteligenței noastre. Credem că putem rămâne critici cu privire la practicile persuasive  negative ale acestei industrii și că pur și simplu, ne bucurăm de modă și frumusețe.Dar îndemnul pentru schimbare ne pătrunde sub piele. Odată ce ne-au fost subliniate defectele, profităm de șansa de a ne perfecționa, cu senzația că noi suntem cei care alegem: da, alegem, dar între mai multe variante oferite de aceeași industrie.”  (S. Orbach)

Susie Orbach pune în discuție și eficiența dietelor: “dacă ar fi eficiente ar trebui urmate o singură dată. Rata de recidivă a dietelor este de 95 la sută, iar companiile de nutriție mizează pe asta. Au nevoie de clienți fideli care să revină pentru a cumpăra produsele lor.” 

Profitabilitatea acestor industrii se bazează pe eșecul uman. 

Pe același principiu, observă Orbach, funcționează și chirugia estetică. “Pentru intervențiile chirurgicale estetice, este prevăzută o perioadă de uzură a materialului, în acest fel medicii asigurându-și garanția cu privire la viitoarele retușuri sau lucrări corective pentru care clienții vor reveni.” 

Suntem expuși, într-o zi, unui bombardament de imagini de corpuri prelucrate digital de 2000 până la 5000 de ori. Nici nu mai avem timp să ne gândim că în spatele imaginii sunt luminile, fotograful, specialistul în machiaj, stilistul, croitorul, designer-ul de modă, coafeza. Produsul finit nu e, sub nicio formă, doar rezultatul simplei interacțiuni dintre o fată/un băiat drăguț și aparatul de fotografiat. 

Aceste imagini perturbă simțul corpului propriu. Pe fondul sentimentului de vinovăție că nu corespundem imaginilor promovate în prezent, fără a considera că acele imagini sunt exagerate,  recurgem la procedurile de corecție pentru a restabili echilibrul. După astfel de intervenții, suferința se diminuează pe moment. Nu ni se pare că e efectul unui asalt din exterior, ci o acțiune care ne place să credem că vine din interior.

Susie Orbach susține că e evident că aceste intervenții nu răspund nevoilor reale ale destinatarilor, din cauză că schimbările din modă se produc cu mare rapiditate. Or, asta indică faptul că sunt dictate de comercianți. 

“Obsesia pentru corp a devenit o patologie socială”, iar ura față de corp, unul dintre produsele nevăzute ale zilelor noastre.

Susie Orbach denumește noua patologie “fenomenul corpului fals”, tradusă printr-o nesiguranță accentuată în privința simțului corpului propriu. Corpul fals reprezintă un corp adaptat, în absența oricărei legături cu corpul potențial, adevărat. Despre persoanele care vor dezvolta această patologie, mai devreme sau mai târziu, psihanalista spune că învață să arate grozav, dar vor sfârși prin a se simți oricum, dar nu mulțumite sau confortabile în corpurile lor. În cabinet, psihoterapeuta a constatat că problemele legate de corp au explodat, pur și simplu: „toată lumea caută un corp”. 

Această concentrare obsesivă pe corp vine pe filieră culturală și dezvăluie, de fapt, o îngrijorare: corpul nu e în regulă așa cum este. “Am transformat corpul politicii în politica corpului (…) Corpurile din zilele noastre au devenit niște obiecte de expus în vitrină”. Trupul trebuie să fie strălucitor, viril, viguros, sportiv și sănătos. Aceste imperative produc instabilitate și dezechilibre la nivel psihic, făcând procesul să devină insuportabil, iar încercările de a obține recunoașterea în plan corporal devin compulsive. 

Mai ales femeile se situează, în privința relației cu propriul corp, într-o zonă de hipercriticism. 

Rebeliunile emoționale și biologice împotriva unei vieți pline de restricții alimentare, de deprivare și de antrenamente fizice compulsive pot declanșa fie răspunsuri anorexice, fie opusul.

“Cred că manfestările obsesive pentru corp pot fi înțelese, mai degrabă, ca crises de corps manques”, spune Orbach, “niște dovezi ale dorinței și aspirației de a avea un anume corp, un corp care să poată simți, un corp care este atins sau poate fi atins, un corp care este stabil mai degrabă decât un corp care are parte de senzații dezorganizate, care se cer gestionate în mod imperios.”(S. Orbach)

Psihoterapeuta consideră că, pe termen mediu și lung, această căutare dureroasă a “ne-corpului” nu aduce nicio îmbogățire celor a căror lipsă de control în plan corporal îi determină să caute soluții extreme pentru nerealistele lor incongruențele fizice. “Persoanele ale căror garderobe sunt atât de diverse, de provocatoare și de schimbătoare, ca și cum ar dori să dea observatorului senzația de a nu ști pe cine întâlnește de la o întâlnire la alta, nu au o viață ușoară în corpurile lor”. 

Autoarea povestește amuzată cum, la o conferință de psihanaliză din Sao Paolo ea era o ciudățenie, fiindcă era singura femeie care nu fusese „renovată” din cap până în picioare.

Corpul în cyberspace

Susie Orbach a făcut și cercetări cu privire la fenomenul avatararurilor. Explică preferința de a trăi printre biți, mai degrabă decât în lumea reală, prin faptul că între biți poți să te construiești cum vrei. Iar acolo e mult mai ieftin decât dacă apelezi la bisturiu, botox, sală, personal trainer etc. A petrecut o perioadă în second life, nealegându-și un avatar la fel ca ceilalți, ci păstrând propria înfățișare, adică a unei femei care nu mai este tânără. N-au surprins-o observațiile: oamenii preferă carne tânără, chiar dacă nu e nimic mai mult decât o fantezie; utilizatorii dau naștere unor identități care țin mai degrabă de imaginația, decât de realitatea faptelor lor.

După un timp petrecut în spațiul virtual, lter-ego-ul se vrea transferat acum în viața reală: pomeții, dinții, nasurile, buzele, ridurile, cutele, sânii, pectoralii, fesele, bărbiile, picioarele, abdomenele, taliile, liniile părului, urechile, gâturile, coloritul pielii, părul de pe corp – toate acestea devin modelabile în mâinile celor care pot transforma acum corpul în alter-ego-ul său. 

Catherine Baker Pitts a desfășurat, de asemenea, studii în acest domeniu și a descris parcursul pe care tot mai multe femei îl urmează pentru a-și construi un alt corp. 

De exemplu, în Brazilia, transplanturile mamare sunt gratuite. Calculul e unul economic: stima de sine a braziliencelor era în scădere, așa câ guvernul a considerat că vor cheltui mai puțin cu implanturile decât cu psihoterapia. 

În Argetina, intervenția estetică este prinsă în planul asigurărilor de sănătate. 

ÎN SUA, companiile de finanțare oferă împrumuturi pentru operații estetice, la fel ca pentru mașini. O treime dintre americanii care apelează la serviciile de chirurgie estetică au un venit de sub 30 de mii de dolari pe an. Speră că, în urma acestor intervenții, vor câștige mai mult, așa cum erau asigurați și în promovarea acestor servicii: “Pentru a-ți păstra locul de muncă atunci când spiritul îți este tânăr, dar fața îți e căzută.” Atracția față de produs apare înainte de a o conștientiza. 

Ce spun specialiștii în sănătate mintală? Că intervențiile plastice ar fi de evitat dacă starea de sănătate nu o impune în mod absolut. 

“Lupta este aceea de a reda corporalitatea trupurilor noastre, astfel încât acesta să redevină un loc din care să trăim mai degrabă decât o aspirație pentru care să ne batem mereu.” (S. Orbach)